Potrivit procurorilor americani acesta este acuzat de fraudă și delapidare după ce luna trecută compania Anova Technologies din Chicago a depus o plângere penală în care îl acuză pe român că a obținut fonduri ilegale în valoare de 20.000 de dolari.

Dumitru Popescu este absolvent de Teologie. Pasionat de ingineria spațială a devenit student în cadrul Universității Politehnice din București, dar după 3 ani a încetat studiile și a înființat în anul 1999 Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică (ARCA). Firma  devenit celebră odată cu participarea la concursul Google Lunar X Prize în 2011.

În anul 2016 Dumitru Popescu a fost acuzat de Agenția Spațială Italiană că este direct responsabil pentru prăbușirea modulului Schiaparelli pe planeta Marte. 

Mai mult, în scandalul creat a fost implicată Agenția Spațială Europeană (ESA). Potrivit ziarului La Republica, Agenția Spațială Italiană (ASI) a acuzat Agenția Spațială Europeană (ESA) că a încredințat companiei conduse de Popescu, descrisă de italieni a fi una "lipsită de competențe specifice suficiente" testul final care ar fi trebuit să simuleze intrarea în atmosferă a modulului Schiaparelli în atmosfera planetei Marte, relatează stiridiaspora.com.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *