Fostul şef al Gărzii Financiare Giurgiu Ionel Ghergheleci are venituri nejustificate de 42.000 de euro, a stabilit Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a cerut comisiei de specialitate de la Curtea de Apel Bucureşti să îi verifice averea din perioada 2007-2009, scrie Mediafax.

 Agenţia Naţională de Integritate a constatat o diferenţă nejustificată de 158.034,69 de lei (peste 42.000 de euro) între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada 2007-2009 de către Ionel Ghergheleci, fost comisar şef la Comisariatul General al Gărzii Financiare – Secţia Giurgiu, împreună cu familia.


Astfel, ANI a solicitat Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucure?ti să verifice veniturile realizate de Ionel Ghergheleci, în perioada în care a fost la conducerea Comisariatul General al Gărzii Financiare Giurgiu.
    
Ionel Gheorgheleci a de?inut func?ia de comisar ?ef în cadrul Comisariatului General al Gărzii Financiare Giurgiu din 1 iunie 2007 până în 23 septembrie 2013, în acelaşi an secţia fiind desfiin?ată.
    
ANI a precizat că Ionel Ghergheleci a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare şi elementele identificate, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *