Emilian Eva – rechizitoriu abuziv pentru Dan Voiculescu ?
Procurorul care l-a înfundat pe Dan Voiculescu a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, fals în declaraţii şi spălare de bani. În fapt, Emilian Eva ar fi câştigat peste 300.000 de euro din comerţul illegal cu opere de artă, nemenţionând în declaraţia de avere nici banii, nici tablourile.
Procurorul spune că nu a vândut niciun tablou, ci că le-a achiziţionat din pasiune. Potrivit statutului, magistraţii nu au voie să facă afaceri, aceste activităţi fiind incompatibile cu profesia pe care o exercită. În plus, s-au ivit suspiciuni şi asupra modalităţii prin care procurorul a instrumentat dosarul ICA, în care a fost condamnat Voiculescu. Cu AS-ul în mânecă, jurnaliştii de la Antene încearcă marea cu degetul Si cer refacerea dosarului pentru Dan Voiculescu. Jurnalistul Radu Tudor a declarat la Antena 3: ”Aş îndrăzni să mă adresez personal procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Dacă în mandatul domniei sale am aflat că procurorul Emilian Eva este un infractor notoriu, şi veţi vedea ce o să apară zilele următoare despre acest individ şi despre familia lui, ce reţea de crimă organizată a putut să patroneze la Iaşi. Dacă şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a putut demonstra, prin instituţia ei că acest individ este un infractor, are obligaţia morală şi legală să ceară procurorului general al României un recurs în interesul legii în dosarul Telepatia.
Dacă este atât de morală şi de legală şi de competentă precât pretinde, dacă domnia sa ne demonstrează că un procuror este infractor şi a făcut un rechizitoriu abuziv, este tot datoria ei, pentru a ajunge în sfârşit la dreptate şi la linişte şi la adevăr, să recunoască faptul că rechizitoriul din „Telepatia” a fost făcut prin aceleaşi metode infracţionale (…) Dacă vor să regăsim liniştea acestei societăţi, Laura Kovesi, Tiberiu Niţu, poate şi ministrul Justiţiei sunt datori moral şi profesional să refacă acest dosar. Să recunoască că aceşti oameni stau nevinovaţi în puşcărie, că au avut parte de un procuror infractor şi să fie eliberaţi acei oameni şi să urmeze un proces corect”.

