Apare un nou partid pe scena politicã. E vorba de Alianţa Politică Strada, din care fac parte protestatarii din Piaţa Victoriei, pe care voia deputatul Cãtãlin Rãdulescu sã punã tunurile cu apã, dar şi mitraliera din dotare, în caz de forţã majorã. Aşteptãm reacţia social-democratului!!!

  “Astăzi, 24 martie 2017, s-au făcut paşi importanţi în vederea apariţiei în scena politică din România a unei noi formaţiuni născută din rândul protestatarilor, prin înregistrarea numelui şi a siglei, urmând ca, în scurt timp, actele să fie depuse la Tribunal.Denumirea acestei formaţiuni este Alianţa Politică Strada, iar membrii săi fondatori sunt câţiva dintre cei mulţi care au participat, zi de zi, la protestele străzii”, se arată într-un comunicat transmis de Grupul de iniţiativă Alianţa Politică Strada., citat de Libertatea.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *