Se ştie că tinerii liberali din Argeş şi din Piteşti sunt împotriva lui Adrian Miuţescu şi a oamenilor lui. Graţie unor abuzuri îndreptate de Miuţescu împotriva TNL, oamenii tineri, frumoşi şi liberi din partid sunt gata să saboteze campania lui Sorin Apostoliceanu. Pentru că sunt mai mult decât copii de mingi, care lipesec afişe şi care distribuie pliante în cutiile poştale. Prin urmare, Sorin a început negocierile.

 Îngrijorat că ar putea să nu beneficieze de susţinerea TNL Piteşti în campania electorală, Apostoliceanu a început să promită funcţii. Tinerii au cerut locuri eligile în CL Piteşti şi în CJ Argeş. Iar Apostoliceanu s-a învoit.

Şeful Adrian Miuţescu a sărit ca ars:

„Sorine, cum adică să promiţi funcţii în CJ? Tu promie la Primărie!”

Adică cum să se bage peste Emi Soare, care trebuie să-şi facă şi el jocurile la CJ?

După noile directive trasate de Adiţă, Apostoliceanu a reconfigurat. Şi le-a promis tinerilor liberali posturi la instituţiile din subordinea Primăriei Piteşti. Cum noi cunoaştem foarte bine care sunt instituţiile cu pricina, precum şi că pentru veterani sunt disponibile cele mai barosane funcţii, ştim sigur ce le pregăteşte Sorinel, tinerilor – posturi de lucrători la ADP şi posturi de îngrijitori la Grădina Zoologică. 

Studiile superioare constituie un avantaj!!!

Hai să vedem, cine se bagă? TNL-ul, hai băieţi, aveţi posturi mişto, nu rataţi! Oferta e limitată! Posturile la instituţiile unde intră bani grei sunt pentru pupătorii de clanţe! Deci nu e cazul la voi, că voi sunteţi harnici şi serioşi. Aşa că treceţi la mătură!

Pentru iubitorii de animale, empatici şi curajoşi avem posturi la Zoo! Care vrea la urşi, care – la tigrii, care – la lupi? Pentru persoanele care au peste 1.80  m înălţime avem un post de îngrijitor girafe. Meserie, frate! 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *