"Poliția Română este permanent la datorie, pentru protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului cetățenilor, precum și pentru un trafic rutier în siguranță.
În minivacanța de 1 Iunie și Rusalii, 280 de polițiști au fost de serviciu, suplimentar față de efectivul curent, pentru siguranța cetățenilor.
Astfel, în perioada 1 — 4 iunie a.c., polițiștii de ordine publică, de la rutieră, de investigații criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formațiunilor de arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători de intervenție rapidă au efectuat 40 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost întocmite dosare penale pentru comiterea a 53 de infracțiuni.
Dintre acestea, 10 fapte penale au fost constatate în flagrant delict.
De asemenea, au fost aplicate 954 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 272.000 de lei.
Din totalul amenzilor contravenționale, 135 au fost la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 801 au vizat încălcări ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (2 pentru consum de alcool la volan și 313 pentru conducere cu viteză excesivă).
Totodată, au fost retrase 17 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 78 de permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 40 pentru viteză excesivă.
De asemenea, polițiștii au intervenit la 225 de solicitări au venite din partea cetățenilor, majoritatea prin intermediul serviciului 112", transmite IPJ Argeş într-un comunicat de presă.

