"Ii urez bun-venit in echipa mea de consilieri lui Alex Gavan – alpinist roman de inalta performanta si totodata un activ iubitor de mediu si natura, valori pe care le impartasesc", a scris pe Facebook Cristiana Pasca Palmer, conform celor de la ziare.com.
La rândul său, argeşeanul Alex Găvan a explicat de ce a acceptat să lucreze cu Ministerul Mediului.
"Dragi prieteni, dupa cum stiti, in afara de performanta la altitudine sunt foarte implicat si in diverse cauze, in special legate de mediu. Si cand spun ‘implicat’ nu am in minte doar genul acela de activism fara substanta, ci o abordare orientata catre solutii. Vad acest gen de implicare nu ca pe o optiune, ci ca pe o datorie. Pe care toti o avem fata de noi insine si fata de cei de langa noi. Acesta este, de altfel, unul dintre motivele pentru care am acceptat sa colaborez si formal, in calitate de consilier personal, cu ministrul Mediului, doamna Cristiana Pasca Palmer. Fara politica, la fel de rezonabil sau mai putin rezonabil ca si pana acum, cum ati vazut, de altfel, de fiecare data. Agenda este una simpla, clara si transparenta. Oamenii impreuna cu natura, nu oamenii impotriva naturii. Aceasta colaborare este una bazata pe voluntariat, este consultativa si evident, nu presupune un program de la 9 la 17. In paralel, expeditiile mele himalayene, ca si toate celelalte proiecte personale, merg inainte", a scris pe Facebook Alex Gavan.

