Astfel, PIB-ul în valoare nominală al judeţului Constanţa a avut o creştere în perioada 2012-2016 de 56%, faţă de o creştere nominală de 29% a PIB-ului României.
Proba care arată că autostrada a avut un rol covârşitor în viteza de creştere a PIB al judeţului Constanţa în perioada 2012 – 2016 este că în cei patru ani anteriori, adică între 2008 şi 2012, când nu era gata toată autostrada, PIB-ul nominal al judeţului Constanţa a crescut cu 13%, sub ritmul de creştere al PIB-ului per total ţară, de 14%.
La rândul său, judeţul Prahova, legat de Bucureşti printr-o autostradă tot din 2012, a avut o creştere nominală a PIB de 42% între 2012 şi 2016.
Top cinci judeţe la creşterea PIB în intervalul 2012 -2016 sunt Cluj (62%), Constanţa (56%), Prahova (42%), Ilfov (40%) şI Buzău (37%).
Cele mai proaste evoluţii în interval le-au avut judeţele Giurgiu (-3%), Argeş (9%), Mehedinţi (12%), Dolj (15%) şi Gorj (16%). Judeţul Argeş este un paradox, pentru că cea mai mare companie locală şi cel mai mare exportator, Automobile Dacia, deşi a cunoscut o dublare a cifrei de afaceri între 2012 şi 2016, nu contribuie pe măsură la creşterea PIB-ului judeţului Argeş, fiind şI uin mare importator.
Sursa: ZF.ro

