Ne-am gândit să schimbăm titlul rubricii, dar pentru că unui mare om, mare character de la judeţ nu-i place sintagma «Argeşul de la ţară«, am considerat să nu modificăm nimic. Din respect pentru personajul în cauză care, culmea! – se trage tot de la ţară, de undeva din nordul judeţului. Aşadar, dragi prieteni, pentru că se apropie alegerile ne-am gândit să stăm de vorbă şi cu primarii. Unii dintre ei fac adevărate minuni în comunele lor, în timp ce alţii freacă menta, ca să aibă activitate... Să vedem ce gânduri au pentru 2016. Şi unii şi alţii, zic!

 Ion Dumitru, edilul comunei Albota, are proiecte fără număr pentru mandatul 2016-2020. După cum ne-a declarat, vrea ca până în 2018 să finalizeze canalizarea din localitate, să refacă toate străzile în urma canalizării şi să asfalteze şi cele două-trei străduţe neasfaltate. «Mai am de făcut trei poduri. Nu sunt urgente, dar vor fi de mare folos pentru oameni. E vorba de un pod pe linia bisericii, un pod la şcoala mare şi un pod care uneşte strada Maneşul cu Cerbul din Deal. Vreau să câştig cu cel puţin 50%+1 şi vreau să ies primar în funcţie de ce-am muncit, iar oamenii au văzut asta », ne-a mărturisit Ion Dumitru.  

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *