Aproape jumătate din suma încasată la bugetul de stat din impozit pe salarii și venit este colectată în București, potrivit datelor ANAF analizate de Profit.ro. Astfel, 11,26 miliarde de lei, reprezentând 46,4% din suma totală de 24,26 miliarde lei, a fost strânsă de stat anul trecut în București.

 Următoarele surse de încasări sunt județul Cluj – 936,2 milioane lei (3,9% din total), Timiș – 770,4 milioane lei (3,2%), Iași – 665,2 milioane lei (2,7%) și Constanța – 619 milioane lei (2,6%). Argeșul este pe locul 11 la nivel național, cu un procent de 1,8% din total (435,8 de milioane de lei în 2019, respectiv 440 de milioane de lei în 2020). 

Ultimele cinci județe sunt Covasna –  137,3 milioane lei (0,6%), Caraș Severin – 134,3 milioane lei (0,6%), Sălaj – 133,2 milioane lei (0,5%), Mehedinți – 121,5 milioane lei (0,5%) și Giurgiu – 119,3 milioane lei (0,5%). Impozitul pe venit cumulează încasări din veniturile persoanelor fizice, în principal din salarii, dar și din pensii și alte tipuri de venituri, cum sunt cele din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, activități agricole și transferul titlurilor de valoare.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *