"Argeşul va beneficia de primul program de screening de cancer colorectal desfășurat vreodată în România, prin intermediul ROCCAS II Sud-Muntenia.
Conform statisticilor publicate de Globocan în 2020, cancerul colorectal se situa pe locul 2 la incidența cancerelor la bărbați și pe locul 3 la femeile din România. În cadrul proiectului se vor respecta principii legate de promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare, prin creșterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenție, depistare
precoce (screening) diagnostic și tratament precoce al cancerului colorectal pentru 12.500 de persoane din jud. Argeș, dintre care minim 59% aparțin grupurilor vulnerabile.
Proiectul are în vedere furnizarea serviciilor de sănătate prin programele regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale și vizează un număr de 12.500 cu vârste între 50 și 74 de ani, inclusiv persoane aparținând grupurilor vulnerabile care vor beneficia de serviciile oferite prin programele regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament al leziunilor precanceroase colorectale", se menţionează în contract.

