Amenzi usturãtoare îi aşteaptã pe pãrinţii care refuzã sã-şi vaccineze copiii pânã la intrarea în colectivitate care nu va fi condiţionatã de imunizare. Potrivit Legii Vaccinãrii amenzile vor varia între 1000 şi 10.000 de lei. Mai mult, dacã dacă după 18 luni de la intrarea la grădiniţă, copilul nu a început schema de vaccinare, atunci mama şi tatăl vor fi daţi pe mâna justiţiei.
”Dacă nu s-a prezentat la prima informare, va primi avertisment. Dacă refuză şi a doua informare, primeşte o amendă între 1.000 şi 2.500 de lei, care va fi aplicată la aceste valori şi la următoarele absenţe. Părintele primeşte o amendă cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei dacă refuză imunizarea după ce copilul intră în colectivitate fară un motiv medical”, a explicat, pentru news.ro, Dumitra Gindrovel, coordonatorul Grupului de Vaccinologie Societatea Naţională de Medicină a Familiei., potrivit Click.ro.

