Ȋn acest an, ANAF ar putea trimite decizii de plată pentru asigurările de sănătate care n-au mai fost achitate în ultimii patru ani din cauza unei lipse de comunicare între instituţiile statului., scrie presa centralã.

 "Acel contribuabil are un termen de 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere să îşi achite atât diferenţele de impozit cât şi diferenţele la contribuţia de sănătate. Dacă ne aflăm în situaţia în care contribuabilul nu dispune de acei bani, atunci evident el intră în dobânzi şi penalităţi de întârziere", a explicat specialistul în fiscalitate Adrian Bența., pentru Stiripesurse.ro.

"Ne aşteptăm ca în anul 2017, fiindcă se apropie termenul de prescripţie şi sunt sigur că ANAF n-o să depăşească acest termen, fiindcă ar însemna nişte pierderi, probabil de milioane de lei la bugetul de stat, vor emite acele decizii de impunere pentru plata CAS-ului. Ce se va întâmpla este că, probabil, o bună parte dintre persoanele fizice autorizate vor avea dificultăţi serioase în a plăti acest CAS. Ar trebui să intervină şi să eşaloneze pe o perioadă ceva mai lungă de timp şi nu doar cele 60 de zile pe care le are orice contribuabil să plătească impozitele, sau dacă nu, şi vor avea loc nişte proteste împotriva acestei taxe ce nu mai este achitată de nişte ani de zile, probabil că Guvernul va trebui să se gândească la o amnistie fiscală", a declarat avocatul Adrian Cuculis, potrivit sursei citate.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *