Ieri, senatorul ALDE, Cristiana Anghel, a depus în Parlament un proiect de lege prin care cere reintroducerea pedepsei cu închisoarea sau amendă în cazul săvârşirii infracţiunilor de calomnie şi insultă, fapte care au fost scoase din Codul Penal.
Potrivit proiectului, insulta reprezintă “atingerea adusă onoarei ori reputației unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin batjocură” şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă, iar calomnia – cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Calomnia se rezumă la “afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinante privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public. “

