"Ne cerem scuze pentru disconfortul pe care-l vom crea clienților noștri, locuitorilor din Ilfov, care nu vor mai avea mijloace de transport în zilele de protest, și bucureștenilor, pentru a ne cere drepturile garantate de Constituția României, care spune că nimeni nu este mai presus de lege. În plus, Guvernul și Parlamentul ar trebui să știe că mai puține milioane de euro la bugetul de stat înseamnă mai puține șanse pentru România de a nu eșua ca stat, iar legalizarea comerțului și a serviciilor nefiscalizate nu înseamnă doar concurență neloială pentru firmele care aleg să se comporte corect din punct de vedere fiscal în România, ci înseamnă falimentarea României, ca stat. Nu vrem ca România să ajungă pe lista țărilor cu risc ridicat de a deveni stat eșuat, pentru că cineva are interese să lase libere activitățile nefiscalizate. Noi nu cerem bani de la stat, nu cerem subvenții și avantaje, cerem doar să ni se respecte dreptul la a ne desfășura activitatea fără concurență neloială din partea celor care nu respectă prevederile legale, dar care sunt protejați în România și au ajuns să ne depășească numeric pe noi, cei care respectăm legislația în vigoare", transmite COTAR într-un comunicat., citat de Stiripesurse.ro.

