Din nefericire și în acest an s-au produs tragedii din cauza ignorării pericolului, iar zilele următoare se anuntă caniculare astfel că tentația lacurilor va fi mare pentru cei care caută să se răcorească prin îmbăiere. Recomandăm populației să aleagă ștrandurile și zonele special amenajate, nu lacurile de acumulare sau râurile, deoarece reprezintă un pericol atât din cauza cauza curenților cât și a colmatării şi a vegetaţiei din apă.
Atenționarea “Scăldatul interzis” este inscripţionată și pe digurile lacurilor de acumulare, prin urmare cei care o ignoră aleg conștinent riscul.
În spațiul hidrografic administrat de ABA Argeș – Vedea nu există zone naturale (lacuri, râuri) amenajate pentru îmbăiere.

