O piteşteancă a rezolvat problema urşilor şi liliecilor care au blocat construcţia unei autostrăzi din România. Este vorba despre Adriana Croitoru actuala președintă al Agenției Naționale a Ariilor Protejate. În urmâ cu câţiva ani, aceasta a lucrat la Agenţia de Mediu Argeş.

 ”În 2001, o asociație, un ONG, WWF, a reușit să oprească construcția unei autostrăzi și să ne spună că ne trebuie două tuneluri pentru a ocoli urșii. Nu costă în plus decât 126 de milioane de euro, pentru 9 kilometri lungime, pentru că pe acolo, nu-i așa, sunt urși. Ceea ce am făcut noi a fost să chemăm specialiștii de la Ministerul Mediului, e bine să spunem și numele, actuala președintă al Agenției Naționale a Ariilor Protejate, Adi Croitoru. Împreună cu șefii de ocol din acea zonă s-au întâlnit și au constatat că de 40 de ani nu a existat niciun picior de urc acolo. Era o broască, și nu e o glumă, era o broască pe care un biolog a spus: păi da, dar nu mai sunt urșii, dar această broască are o pată galbenă pe burtă și este protejată. Doamna Croitoru, căreia ar trebui să-i mulțumim mulți români, a spus: terminați cu prostiile, cu broaștele și cu liliecii. Tot pe această autostradă a fost problema cu liliecii, tot doamna a rezolvat-o.” a spus Darius Vâlcov, stategul Guvernului.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *