Adriane, cum e prietene sã scrii, în loc sã dormi? Cum e sã tremuri de nervi la gândul cã nişte „aşa-zişi” ziarişti au cris despre cel mai mare coşmar al vieţii tale. Acela cã te-ai putea trezi, într-o dimineaţã, un simplu cetãţean cu drept de vot? Ȋnţelegem cã nu ţi-a plãcut articolul nostru, cã ţie îţi plac doar alea în care te lauzi cu ce ai face, dacã n-ar exista PSD-ul pe lume…
Primarul Baicea nu are curaj sã recunoascã intenţia de a-l mazili pe Miuţescu. Iar noi, care ne bazãm pe sursele noastre, ştim cã edilul a plecat de-acasã, croit, sã se plângã lui Orban, cã şeful de la Argeş şi-a luat nasul la purtare. Cã pe drum s-o fi rãzgândit, nu ştim. E clar însã c-a mai spus cuiva (altora decât celor care l-au însoţit) cã vrea sã rãstoarne puterea din organizaţia judeţeanã. Cum altfel am fi aflat noi aceastã informaţie, dom’ Baicea?
Ca sã nu mai vorbim cã v-aţi lãudat în comunicat: „Nu am fost să organizez puciuri. Nu-mi stă în caracter să fac aşa ceva.” La faza asta ar fi cazul sã pãstraţi decenţa, cã vã ştim de pe vremea când activaţi la PDL. Şi vã ştim bine, cã nu facem presã de ieri. Aşa cã mai uşor cu pianu’ pe scãri…
Şi revenind la Adrian Miuţescu… Am aprecia dacã aţi trimite un comunicat de presã care sã lãmureascã şi povestea cu sondajul. Aropo, cât e sondaju’? Cã aşteaptã şi liberalii mai mult ca noi. Deci ar fi cazul sã fiţi consecvent. Electoratul vã vrea viu.
COMUNICAT DE PRESĂ
PRIMARUL PNL, ION BAICEA, CONTRACAREAZĂ MINCIUNILE APĂRUTE ÎN PRESĂ: "NU AM FOST LA BUCUREŞTI SĂ-L DAU JOS PE ADRIAN MIUŢESCU. ESTE UN FAKE NEWS DE PROST GUST! SĂ LE FIE RUŞINE CELOR CARE EMIT ASTFEL DE ENORMITĂŢI!"
PNL Argeş a fost ţinta unor fake-news fără precedent, în ultima perioadă.
De departe, cea mai penibilă minciună de presă care a circulat în spaţiul public este aceea că primarul oraşului Costeşti, Ion Baicea, ar fi fost la Bucureşti să ceară demiterea lui Adrian Miuţescu din funcţia de preşedinte al PNL Argeş.
Primarul Ion Baicea dezminte CU FERMITATE acest fake-news:
" Dacă ţinta acestor aşa-zis ziarişti este să slăbească PNL prin transmiterea unor ştiri aberante şi false, ţinem să precizăm că ei nu fac nimic altceva decât să compromită ideea de presă şi să-şi decredibilizeze total numele publicaţiilor pentru care lucrează. Dacă erau ziarişti adevăraţi, m-ar fi contactat pentru o declaraţie pe această temă. Însă eu nu am primit niciun telefon de la niciun ziarist, în legătură cu drumurile pe care le fac la Bucureşti.
Precizez că am fost în Capitală cu alte scopuri care ţin de problemele administrative ale oraşului al cărui primar sunt. Nu am fost să organizez puciuri. Nu-mi stă în caracter să fac aşa ceva. NU AM FOST LA BUCUREŞTI SĂ-L DAU JOS PE ADRIAN MIUŢESCU. ESTE UN FAKE NEWS DE PROST GUST! SĂ LE FIE RUŞINE CELOR CARE EMIT ASTFEL DE ENORMITĂŢI!
PNL este, în momentul de faţă, partidul cu cele mai bune perspective electorale în România, pentru că a făcut o opoziţie eficientă, iar în UAT-urile administrate de primari liberali au performat aşa cum niciun alt partid politic nu a făcut-o vreodată.
Le transmit tuturor electorilor PNL că nu este cazul să dea atenţie intoxicărilor. Ne vom mai confrunta cu astfel de intoxicări şi le vom contracara punctual.
Urmează două runde de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale. Iar cei care se tem de scorul pe care îl va înregistra PNL lucrează încă de pe acum la dezbinarea partidului şi la decredibilizarea membrilor săi. Să ne păstrăm cu toţii echilibrul şi să nu credem minciunile proferate în spaţiul public!"

