Preşedintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat, asearã la România TV cã are un mare plan pentru România şi Republica Moldova, în anul Centenarului. Fostul şef al statului a spus că va depune alături de parlamentarii partidului său un proiect de declaraţie prin care să denunţe pactul Ribbentrop - Molotov şi efectele lui, prin care Basarabia a intrat în sfera de influenţă a URSS.

 Suntem în anul Centenarului. Eu, ca preşedinte, am denunţat Pactul Ribbentrop – Molotov, dar voi depune săptămâna viitoare, cu semnătura mea şi a celorlalţi parlamentari PMP, un proiect de declaraţie în care să denunţăm pactul Ribbentrop – Molotov şi efectele lui. Avem obligaţia să facem acest lucru. Uitaţi-vă că de pactul Ribbentrop – Molotov au fost afectate cele trei ţări baltice, Polonia şi România. Cele trei ţări baltice au ieşit de sub efectele pactului Ribbentrop – Molotov, fuseseră înglobate în Uniunea Sovietică, sunt independente şi membre şi UE şi NATO, Polonia este stat integru şi membru UE şi NATO, România a pierdut Basarabia şi noi stăm…", a declarat Băsescu la România TV, potrivit Agerpres.


"Igor Dodon (preşedintele Republicii Moldova) s-a speriat pentru că în Republica Moldova a început un curent unionist puternic. Mai mult decât atât, au apărut localităţi, de la comune la oraşe, care în consiliile locale, sub semnătura tuturor consilierilor, a primarului, a secretarului primăriei şi, uneori, şi a preotului din comunitate, au făcut declaraţii scrise, că doresc unirea cu România, (…). Ceea ce o să mă facă să îmi închiriez un apartament la Chişinău, să bat toată Republica Moldova, comună cu comună", a mai spus fostul lider de la Cotroceni.

"Cetăţenia mi-au luat-o, poate să mă declare şi persona non grata, dar ce am în cap ca fiind al treilea obiectiv de ţară, după ce am intrat în NATO, ne-am garantat securitatea, am intrat în Uniunea Europeană, avem la orizont o oarecare prosperitate, al treilea obiectiv de ţară trebuie să fie reîntregirea ţării prin unirea cu Republica Moldova, nu vorbesc de teritoriile din Ucraina. Vorbesc de Republica Moldova şi de restabilirea frontierei României pe Nistru", a mai afirmat Băsescu., potrivit sursei citate.



Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *