Bătălia pentru preşedentia PSD Argeş se duce, pe de o parte între candidati, dar mult mai interesant, pe de altă parte, între susutinătorii acestora. Până în acest moment, doar Şerban Valeca şi Cătălin Rădulescu şi-au anuntat, clar, intentia de fi şefi ai partidului, în timp ce, Florin Tecău a renuntat la candidatură. Dacă Pendiuc îl sprijină pe deputatul Rădulescu, viceprimarul Cornel Ionică, vizează şi el o functie importantă în partid.

 Pe surse, s-a aflat că viceprimarul Ionică doreşte să fie preşedinte executiv al PSD Argeş. Tot pe surse, se ştie despre dorinta celui care este din nou primar, Tudor Pendiuc, de a-l vedea pe fostul băiat de casă, Cătălin Rădulescu, şef peste partid. Bătălia se duce şi institutional, între cei doi grei, Pendiuc-Ionică.

 În timp ce Ionică a rămas viceprimar la primăria oficială din centrul oraşului, Tudor Pendiuc, redevenit primar, şi-a făcut şi el o primărie mai mică, la Casa Cărtii. Aici, Pendiuc şi-a amenajat un birou unde îi cheamă la raport pe toti sefii de institutii cu care mai poate lua legătura.

 Războiul, încă mocnit, dintre Pendiuc şi Ionică, are şi o latură personală. Odată cu arestarea primarului, pe piată au circulat mai multe zvonuri, conform cărora Cornel Ionică i-a purtat sâmbetele lui Pendiuc, pe la DNA. Aşadar, reîntors în oraşul pe care l-a stăpânit decenii, Pendiuc pare dornic de sânge, sângele celor care l-au trădat.

 

 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *