Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat cã va lansa în dezbatere publicã un proiect care prevede ca autoturismele înmatriculate în alte judeţe, care intrã în Bucureşti, sã plãteascã o vinetã de 10 lei pe zi şi 1.900 de lei pe an.

  "Astăzi vă voi prezenta un proiect pe care îl lansăm în dezbatere publică, în consultare publică, de astăzi va fi publicat și pe site-ul Primăriei Generale, dar mi s-a părut normal ca primarul general să explice ideile principale ale acestui proiect, care vizează reducerea poluării. Așa cum știți, ne aflăm pe un loc neonorant în ceea ce privește poluarea, la nivelul țărilor Uniunii Europene suntem pe locul 6, este un fapt îngrijorător", a declarat Gabriela Firea.

"Autoturismele care nu sunt înmatriculate în București și zona metropolitană, adică județul Ilfov, la momentul pătrunderii în Capitală, vor trebui să facă dovada că și-au achiziționat o vinietă pe București, Oxigen B unde B vine de la București, care va costa pentru o zi 10 lei, pentru un an 19 milioane. Celelalte intervale vor fi prezentate de către directorii de specialitate. Mă refer la mașini înmatriculate în celelalte județe și în alte țări, inclusiv Bulgaria", a spus Gabriela Firea.

"Cât privește aceste autoturisme neînmatriculate în București sau Ilfov, dar care au un grad mare de poluare, adică Non-Euro, Euro 1 și Euro 2, acestea nu vor avea acces în centrul Capitalei. Directorul Direcției Transporturi va prezenta perimetrul la care mă refer, zona care este cea mai poluată și care ne aduce cele mai multe neplăceri din punct de vedere al sănătății populației. În ceea ce privește autoturismele înmatriculate în București și în zona metropolitană Ilfov, acestea vor avea accesul interzis dacă sunt poluante de asemenea în zona centrală începând cu 1 ianuarie 2020, adică peste câteva luni, și mă refer la mașinile Non-Euro, Euro 1 și Euro 2, iar autoturismele Euro 3, chiar dacă sunt înmatriculate în București și Ilfov, vor trebui să plătească o vignetă, vigneta Oxygen C, acest C- de la Centru", a completat edilul., potrivit Stiripesurse.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *