Bombă în dosarul Rompetrol. Ordonanţa finală pentru începerea urmăririi penale pune în discuţie rolul jucat de Guvernul Mugur Isărescu în privatizarea companiei Petromidia.

 Potrivit unui document citat de hotnews, procurorii Diicot susţin că Executivul condus la acea vreme de Isărescu nu a acţionat în interersul statului român ci în cel al lui Dinu Patriciu.

Între timp, ministrul Victor Grigorescu a anunţat că ministerul Energiei a devenit parte civilă în dosar.

“Guvernul României şi Fondul Proprietăţii Statului, în loc să acţioneze în interesul statului român, în conformitate cu obligaţiile constituţionale şi legale, au acţionat exclusiv în interesul lui Patriciu Dan Costache”, asta afirmă procurorii DIICOT într-un document obţinut de jurnaliştii de laHotnews.

DIICOT îi acuză aşadar în dosarul Rompetrol pe Mugur Isărescu, Adrian Năstase şi alţi înalţi demnitari că au facut jocurile grupului infracțional al lui Dinu Patriciu.

Procurorii cercetează două aspecte ale dosarului Rompetrol. Este vorba de privatizarea și stergerea datoriilor către stat.

Până acum însă, Mugur Isărescu nu are nicio calitate oficială în acest dosar.

Pe de altă parte, ministrul Energiei, Victor Georgescu, a anunţat că instituţia pe care o conduce s-a constituit parte civilă în dosar.

“Subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moștenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic”, a scris Victor Grigorescu pe contul său de Facebook.

Potrivit procurorilor, grupul infracțional organizat de Dinu Patriciu, Sorin Marin, George Philip Sthephenson și Collin Hart Richard a fost interesat încă din anul 1996 de obținerea controlului asupra Rafinăriei Petromidia SA.

Atunci au achiziționat caietul de sarcini prin firma Petromidia Incorporated din SUA, reprezentată de Rosca Sorin Stanescu, care a și fost desemnată castigatoare de catre Comisia de Negociere din cadrul Fondului Proprietatii de Stat.

Procurorii au constatat insa ca in SUA firma Petromidia Incorporated nu se regasea printre societatile inregistrate pe teritoriul acestui stat iar instiutia care a emis scrisoarea de garantie bancara in favoarea acestuia era urmarita in justitie pentru activitati frauduloase. Procurorii mai precizează că, ignorand dispozitiile legale, Fondul Proprietatii de Stat a reluat procedura de privatizare, pentru un pachet majoritar de actiuni de peste 69%. Iar guvernul condus de Mugur Isărescu a adoptat în anul 2000 o ordonanţă de urgenţă pentru a acoperi nulitatea absoluta a procedurii de privatizare a Societatii Comerciale "Petromidia" – S.A. Constanta. 

Anchetatorii pun in discutie si ordonanta de urgenta, emisă în 2003 de premierul de atunci Adrian Năstase prin care ROMPETROL RAFINARE SA a fost "iertat" de plata sumei de aproximativ 603 milioane de dolari, ce reprezentau obligatii bugetare restante.

Tot procurorii DIICOT mai precizează că în august 2007 Dinu Patriciu si George Philip Sthepenson au incheiat un contract cu KazMunayGaz prin care Rompetrol Holding S.A. Elvetia a vandut 75% din actiunile companiei olandeze The Rompetrol Group N.V., a carei valoare de piata a fost evaluata prin contract la 3,6 miliarde dolari.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *