Gheorghiță Boțârcă, stăpânul absolut al Topoloveniului şi comunelor din jurul oraşului pe care-l conduce de atâta amar de vreme, a fost înfruntat de primarul comunei Beleți- Negreşti.

 Dorin Cătănea i-a picat pe invers şefului zonal de la PSD, Gheorghiță Boțârcă. Aşa că, deşi este primar în funcție, şi are toate şansele pentru un nou mandat, Boțârcă, la ultima şedință a partidului, a încercat să-şi impună favoritul. Constantin Popescu, zis Stalin, fost coleg la Cooperație cu Boțârcă, băiat bun, ceva bănuți pe care îi poate investi în campania electorală, numai bun pentru a fi primar într-o comună care ar urma să fie condusă şi controlată tot de Boțârcă.

Numai că Dorin Cătănea nu a stat cu mânile în sân şi cu capul plecat şi a sărit la gâtul lui Boțârcă: "Eu zic să-ți vezi de treabă. Eu câştig primăria oricum. Şi dacă mă superi, plec la partidul lui Mircea Andrei! Şi nu plec singur. Iau şi organizația cu mine. "
 
Boțârcă a lăsat-o mai moale, dar surse apropiate primarului din Topoloveni susțin că ideea cu Stalin i-a rămas întipărită în minte. 
 
Oare vorbim de o înțelegere secretă dintre Gheorghiță Boțârcă şi Mircea Andrei? Să-i pună Boțârcă pe tavă o primărie lui Mircea Andrei? Dacă ne amintim de campania din 2012, Mircea Andrei nu l-a prea deranjat pe Boțârcă. O fi vorba despre un blat între cei doi? Rămâne de văzut! 
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *