Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 78/2018, în sensul remedierii unui tratament discriminatoriu apărut ca urmare a faptului că, în contexte similare, unele categorii de personal din instituţiile publice au beneficiat de prevederile unei legi exoneratoare de plată şi altele nu, ceea ce contravine principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, informează Stiripesurse.ro.

"Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal sau din asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", prevede proiectul.

De asemenea, se exonerează de la plată şi impozitul pe venit, contribuţiile sociale şi obligaţiile fiscale accesorii drepturilor respective, consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor structuri/instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii, atât pentru salariaţi, cât şi pentru angajatorii acestora.

"Exonerarea personalului de la plata sumelor se aplică pentru toate sumele plătite, în considerarea actelor care au generat plăţile considerate prejudicii, emise sau încheiate anterior intrării în vigoare a prezentei legi, până la momentul reţinerii, de către Curtea de Conturi sau alte structuri/instituţii cu atribuţii de control, ca fiind prejudicii", mai prevede proiectul.

Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *