"Marţi s-a întâmplat un lucru extrem de grav. La Palatul Victoria, premierul Dăncilă a interzis activitatea Partidului Mişcarea Populară printr-o ordonanţă de urgenţă. Este pentru prima dată când într-un mod flagrant Guvernul decide să îngrădească activitatea unui partid politic parlamentar. Folosindu-se de referendum, pentru că PMP a cerut o moţiune de cenzură şi am repetat în mod constant că Guvernul trebuie să plece din cauza evenimentelor din 10 august, autoarea ordonanţei de ieri, doamna ministru Dan, a ales să se răzbune pe un partid politic parlamentar", a declarat Eugen Tomac.

Şi preşedintele PMP Argeş are un punct de vedere vis-a-vis de controversata ordonanţă.

"De ce au dat ordonanţa? Pentru că n-au reuşit să ne bată aşa cum au făcut la 10 august. Diapora şi membrii PMP sunt cei mai urâţi români de către PSD. De ce? Pentru că nu negociem principii şi pentru că noi considerăm prostia o boală netratabilă. Noi nu vedem o necesitate construirea unei moschei în Bucureşti aşa cum vrea PSD. Noi nu participăm la islamizarea forţată a românilor. Noi credem în tradiţia creştină a neamului românesc. Cu ce protejează acest referendum tradiţia ortodoxă? Dar Biserica Ortodoxă Română? Cu nimic! Şi la musulmani familia este formată prin căsatoria între un bărbat şi o femeie", a declarat Cătălin Bulf pentru Institutiilestatului.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *