Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliare (ANCPI) a lansat în dezbatere publică un proiect de ordin pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de plată destinată cofinanțării lucrărilor de înregistrare sistematică demarate de unitățile administrativ – teritoriale.
Potrivit documentului citat, primăriile interesate de cadastrul gratuit trebuie să trimită la ANCPI o înștiințarea privind intenția de a demara lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor, pentru care solicită cofinanțarea prevăzută de lege. Înștiințarea se face prin adresă scrisă despre intenția de a demara lucrări de înregistrare sistematică, în care va include informații precum: obiectul lucrărilor de înregistrare sistematică (întreg teritoriul UAT, exclusiv intravilanul UAT, exclusiv extravilanul UAT, un număr determinat de sectoare cadastrale din UAT), valoarea estimată a achiziției serviciilor de înregistrare sistematică, durata estimată de finalizare a lucrărilor de înregistrare sistematică, alte informații considerate relevante, precum și solicitarea de a fi luat în evidență pentru cofinanțarea lucrărilor.
Sursa: Agrointel.ro

