La o lună după introducerea cardurilor de sănătate, sistemul încă nu functioneză, îmbolnăvind şi mai mult pacientii, de nervi, şi complicându-le inutil munca medicilor de familie.

 La Dispensarul Uman din Trivale, cadrele medicale stau cu orele ca să poată valida o banală trimitere. “ Am tinut o oră şi ceva o gravidă care venise cu un băiat de câtiva ani, doar ca să-i validez o trimitere! O să devenim hackeri, căci am gasit o modalitate de a păcăli sistemul, şi astfel să nu mai tin oamenii cu orele la uşă.”, a declarat unul dintre medicii de familie. În schimb, într-o conferintă de presă, Ionuţ Gheorghe, reprezentantul C.A.S Argeş a sustinut că nu au semnale din teritoriu cum că asiguraţii şi medicii au întâlnit dificultăţi odată cu introducerea cardului de sănătate.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *