"Asistăm la acutizarea unor atitudini agresive şi faptul acesta ne determină şi pe noi să tratăm cu toată exigenţa aceste abordări şi vreau să anunţ că vom fi foarte hotărâţi să sesizăm orice încălcare a legii de fiecare dată când vom constata că am depăşit acest plan al exprimării într-un mod civilizat, autorizat şi legal. Am solicitat rigoare în aplicarea legii, transparenţă şi exigenţă tuturor structurilor din minister care au competenţe în planul ordinii publice", a spus, într-o conferinţă de presă, Carmen Dan, informează agerpres.ro.

