"Mâine îmi depun candidatura, astăzi am depus o contestaţie. Am contestat hotărârea Comitetului Executiv al partidului, care este şi nestatutară şi neconstituţională, prin care s-a restricţionat şi ne-a fost interzisă candidatura membrilor de partid care vor să candideze. Măcar acum patru ani a fost un alt sistem. S-au folosit liste, unele tăiate cu cei care nu trebuiau să ajungă vicepreşedinţi şi altele bifate cu cei care trebuiau să ajungă vicepreşedinţi. Acum s-a întâmplat o chestiune mult mai gravă, Comitetul Executiv – nu ştiu la îndemnul cui – a luat o hotărâre care nu este nici constituţională, nici măcar statutară, prin care s-a hotărât ca din fiecare judeţ să candideze o persoană, un bărbat sau o femeie. Şi din regiune să fie ales un bărbat sau o femeie. Nu am auzit în viaţa mea, în niciun loc din lumea asta, ca să se poată interzice un drept conferit prin Constituţie şi statutul partidului de a candida la orice fel de funcţie, de a fi ales şi de a alege, decât această hotărâre a Comitetului Executiv, care mi se pare şi hilară", a precizat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.



Rădulescu a menţionat că a depus contestaţia la secretarul general al PSD şi, conform statutului, aceasta trebuie discutată la Congres.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *