Martie din post nu lipseşte şi nici Cătălin Rădulescu din scandaluri. Deputatul argeşean se bagă ca musca-n lapte în scandalul dintre Carmen Dan şi Mihai Tudose. Rădulescu îşi arată susţinerea pentru tabăra Dragnea şi cere retragerea sprijinului politic pentru Tudose şi Ciolacu.

 „Bravo, Carmen Dan, șah mat! Ca membru vechi al partidului meu, PSD, solicit întrunirea de urgentă a CEX-ului, pentru a hotărî dacă, după ieșirea necontrolata și nestatutară a premierului Tudose, mai susținem echipa Tudose-Ciolacu la guvernare și dacă după ieșirile repetate in mass-media, contrare pozitiilor partidului și insubordonarea fata de deciziile partidului mai pot fi menținuți in funcție acești doi colegi, care nu au înțeles nici in ultimul ceas ca nu au ajuns prin niciun concurs in aceste funcții, ci au fost puși acolo de către partid și ca sa realizeze programul partidului. Gravitatea susținerii Șefului Poliției Romane  care e vinovat de foarte multe lucruri (care au culminat cu pedofilul polițist, cunoscut de către acest domn Despescu), asumat de colegul Ciolacu, ma determina sa solicit CEX-ului cât și colegilor parlamentari PSD retragerea sprijinului politic pentru echipa formată din colegii nostri Tudose-Ciolacu, pentru afectarea imaginii partidului nostru in rândul electoratului PSD, pentru scandalurile repetate in spațiul mediatic, pentru atacurile repetate împotriva unor colegi miniștri (Rovana Plumb, Sevill Shaideh, Carmen Dan, Olguța Vasilescu, Gabriela Firea), pentru insubordonarea fata de deciziile partidului și fata de Președintele partidului, pentru nedemiterea consilierului personal al premierului Tudose, domnul Piperea, care a cerut schimbarea președintelui Dragnea, și pentru neasumarea legilor justiției. Nu am câștigat simpatia a milioane și milioane de cetățeni ai României, ca niște colegi sa ne facă sa pierdem in fiecare zi și sa ne afecteze sistematic imaginea”, scrie deputatul Cătălin Rădulescu pe Facebook.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *