”Am schimbat data vacanței pentru a fi alături de el în momentele astea, când singurul lui fiu, că mai are o fată, se căsătorește și sigur că voi fi prezent cu mare drag. Domnul președinte a făcut invitațiile, era normal fiind socrul mare, dar nu știu către cine a făcut, eu cred că a chemat în primul rând prietenii, oamenii care sunt apropiați din partid și pe vechii lui camarazi. Sigur că a invitat persoane din partid pe care a crezut dânsul că vrea să le aibă alături la evenimentul acesta. Nu vă închipuiți că a chemat toată floarea cea vestită a întregului PSD, nu a chemat așa cum a fost vehiculat prin presă că vor fi toți miniștrii mari, tot primarii de municipii, toți președinții de Consilii Județene, nici pe departe. Cei care au fost invitați cred că vor veni toți”, a declarat pentru MEDIAFAX Cătălin Rădulescu. 

El a mai spus că nu știe ”cât va fi darul”.

”Fiecare va da cât crede de cuviință, nu mi-am făcut un calcul, voi vedea acolo. Va fi ca la orice nuntă o atenție pentru familia nouă care pornește în viață”, a adăugat Rădulescu.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *