Partidele au primit, în luna februarie, subvenţii de la buget în valoare de 1.184.207 de lei,cei mai mulţi bani au mers către PNL care a primit peste 500.000 de lei, în timp ce subvenţia acordată Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a fost amânată, iar cea acordată PNŢCD suspendată.

 PNL a primit, în luna februarie, 532.453 de lei, în timp ce PSD a primit, de la bugetul de stat, 444.599 de lei.

La rândul său, partidul lui Gabriel Oprea, UNPR, a primit 207.153 de lei.

 

Potrivit AEP, subvenţia acordată Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor de peste 43.000 de lei, a fost amânată, iar cea acordată PNŢCD, de aproape 4.000 de lei, a fost suspendată.

Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor va putea primi subvenţia de la bugetul de stat, doar după depunerea declaraţiei privind cuantumurile totale ale veniturilor obţinute în anul precedent din activităţile prevăzute la art. 24, defalcate pe fiecare tip de activitate şi sursă, potrivit comunicatului AEP.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *