"Ştiri pe aceeaşi temă Deputatul „Mitralieră”, un revoluţionar penal. Cătălin Rădulescu este … El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată. „«Cătălin Rădulescu, suspect că nu a făcut revoluţie unde a spus, şi a încasat indemnizaţia de luptător cu rol determinant» – ăsta a fost titlul editorialelor şi al emisiunilor de ştiri din 17 dec, zi în care acum 30 de ani mă aflam cu un prieten în Piaţa Maria, unde se strânseseră timişorenii în faţa parohiei reformate a pastorului Lazlo Tokes! Nu mai cred demult în coincidenţe, şi sigur «nu poate fi» o coincidenţă că în urmă cu o zi s-a votat în Parlament legea mea, privind modificarea şi completarea Legii 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, singura lege prin care după 30 de ani, statul român poate recupera sumele de bani de la evazionişti, în loc să îi bage în puşcărie şi să nu recupereze nimic!”, afirmă deputatul Cătălin Rădulescu, miercuri seară, într-o postare pe Facebook.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Rădulescu Cătălin Marian, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată”, a transmis, miercuri, DNA.

