Potrivit documentului publicat pe portalul Camerei Deputaților, abuzul în serviciu va fi sancționat penal doar în cazul în care ”fapta este săvârșită într-o formă gravă” iar paguba este mai mare de 200.000 de euro.

Totodată, proiectul legislativ aduce modificări în ceea ce privește denunțul, astfel nedenunțarea unei infracțiuni va fi sancționată.

”În ceea ce privește denunțul, considerăm că acesta trebuie făcut într-un termen rezonabil, altfel, cel care cunoaște despre săvârșirea unor fapte de natură penală să fie pedepsit pentru nedenunțarea acestora pentru că împiedică astfel înfăptuirea justiției”.

Proiectul poate fi consultat AICI. Inițiatorii au semnat proiectul în 18 decembrie 2017.

Potrivit sursei citate, inițiatorii sunt: Babuş Radu, Bălănescu Alexandru, Bontea Vlad, Bucura-Oprescu Simona, Căciulă Aurel, Căruceru Aida-Cristina, Cocoş Vasile, Cosma Andreea, Dinu Cristina-Elena, Georgescu Nicolae, Halici Nicuşor, Intotero Natalia-Elena, Itu Cornel, Lupaşcu Costel, Macovei Silviu Nicu, Matei Călin-Vasile-Andrei, Moagher Laura-Mihaela, Neaţă Eugen, Nosa Iuliu, Oteşanu Daniela, Paraschiv Rodica, Păle Dănuţ, Petric Octavian, Pleşoianu Liviu Ioan Adrian, Popa Ştefan-Ovidiu, Pop Andrei, Rădulescu Cătălin-Marian, Simion Lucian-Eduard, Spânu Ion, Stancu Florinel, Stativă Irinel Ioan, Suciu Matei, Şarapatin Elvira, Toma Ilie, Ursu Răzvan-Ion, Vasilică Radu Costin, Velcea Nicolae, Vîrză Mihăiţă, Weber Mihai.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *