Surse PSD au declarat, pentru MEDIAFAX, că la ședința de marți a grupului PSD din Camera Deputaților, Cătălin Rădulescu a cerut sancționarea primarului Capitalei, Gabriela Firea, pentru criticile acesteia la adresa conducerii partidului.
„Cătălin a spus că ce i s-a întâmplat lui trebuie să i se întâmple și ei, suspendare 6 luni din partid", au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la ședința PSD din Camera Deputaților.
Potrivit surselor citate, fostul vicepremier Marcel Ciolacu și fostul premier Mihai Tudose, ambii deputați PSD, s-au poziționat împotriva lui Cătălin Rădulescu în dezbaterea de la grupul social-democrat.
„Tu nu reprezinți partidul. Tu, dacă vrei, vorbești în numele tău”, i-a spus Ciolacu lui Rădulescu, potrivit surselor citate.
O altă afirmație dinspre tabăra Ciolacu – Tudose la adresa lui Rădulescu a mai fost, au relatat surse PSD pentru MEDIAFAX: „Tu ai spus acum un an despre mine că am făcut academia SRI".

