CJ Argeş continuă vânzarea spațiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum și a spațiilor în care se desfășoară activități conexe actului medical.
În şedinţa de azi, se va vota modificarea Comisiei de negociere a spaţiilor cu destinaţie medicală. Anul trecut, Dănuţ Bica şi Nicolae Velcea au fost fericiţii care au fost votaţi de consilierii judeţeni pentru a face parte din Comisia de negociere. Aceştia s-au ales, la sfârşitul anului, cu 500, 600 milioane lei în conturi, bani care au venit din comisioane. Potrivit hotărârii date de Consiliul Județean privind aprobarea metodologiei de vânzare a spațiilor cu destinație de cabinete medicale, cei 7 membri încasează comisionul de 1%.
Componenţa comisiei de negociere va fi modificată astfel: membri – 1 reprezentant PSD şi unul PNL, iar supleant va fi tot un PSD-ist. În 15 zile de la adoptarea prezentei hotărâri, partidele politice vor face propuneri în vederea constituirii comisiilor.
PSD dă şi la ALDE ceva firimituri. Un reprezentant al partidului va face parte din Comisia de contestaţii, bineînţeles, alături de un PSD-ist. Comisia de contestaţii este plătită la şedinţă, nu la comision.

