S-a plătit nelegal contravaloarea lucrărilor de editare a două cărți, elaborate sub semnătura unor cadre didactice și a directorului CJRAE Argeș. Cu alte cuvinte, directorul şi-a aprobat finanţarea cărţilor scrise de domnia sa. 


Mai mult, directorul instituţiei şi secretarul au încasat indemnizaţii de conducere de 25%, respectiv 10%, indemnizaţii acordate cu încălcarea prevederilor legale.Să tot lucrezi la o instuituţie subordonată Consiliului Judeţean Argeş! Nu-i aşa? 

Principalele constatări:

– Controlul financiar preventiv propriu organizat prin decizia nr. 35/01.09.2015 emisă de către directorul CJRAE Argeş nu a fost exercitat potrivit actului de reglementare internă menţionat în sensul că documentele supuse operaţiunii menţionate nu au fost întocmite și semnate de către persoanele desemnate prin decizie, ci de către persoana desemnată cu acordarea vizei de control financiar preventiv propriu, respectiv administratorul financiar, fapt care contravine prevederilor legale în domeniu.În mod operativ managementul entității a luat măsuri prin care abaterea constatată a fost remediată.

– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru bunuri și servicii, suma estimativă de 4.741 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de editare a două cărți, elaborate sub semnătura unor cadre didactice și a directorului CJRAE Argeș în perioada 2013-2014 fără legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile entităţii auditate.

În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului entității, rezultând că au fost efectuate plăți fără temei legal în sumă totală de 4.741 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 2.107 lei, rezultând un prejudiciu total de 6.848 lei.

– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru cheltuieli de personal, suma estimativă de 14.267 lei reprezentând indemnizație de conducere în procent de 25%,
acordată fără temei legal profesorului Constantinescu Cornel în perioada octombrie 2014-ianuarie 2016.

În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului entității, rezultând că a fost acordată fără temei legal îndemnizație de conducere în sumă totală brută de 14.267 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 796 lei, potrivit prevederilor art. 73^1 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare (2% pe
lună), rezultând un prejudiciu total de 15.063 lei.

– S-a plătit nelegal, din creditele bugetare aprobate pentru cheltuieli de personal, suma estimativă de 2.593 lei reprezentând indemnizație de conducere în procent de 10%, acordată cu încălcarea prevederilor legale secretarului Ilie Rodica în perioada septembrie 2014-ianuarie 2016.

În timpul misiunii de audit, ordonatorul de credite, prin personalul de specialitate din cadrul entităţii, a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului adus bugetului entității, rezultând că a fost acordată fără temei legal îndemnizație de conducere în sumă totală brută de 2.593 lei, pentru care se datorează majorări de întârziere de 156 lei, potrivit prevederilor art. 73^1 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare (2% pe lună),rezultând un prejudiciu total de 2.749 lei .
 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *