Reacţia survine după votul dat săptămâna trecută în parlamentul român pentru revizuirea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, notează agenţia de presă, amintind că la începutul lunii Comisia Europeană a avertizat România asupra unor ”măsuri imediate şi decisive” dacă parlamentul votează respectivele modificări. 



Răspunzând marţi unei întrebări adresate de un jurnalist, purtătorul de cuvânt comunitar a spus: ”Dacă întrebarea dumneavoastră se referă la măsuri imediate şi decisive în cazul pe care l-aţi menţionat, răspunsul este ”da”. Da, se va întâmpla”. El nu a menţionat însă în ce ar consta măsurile despre care a vorbit, informează Antena 3. 



Potrivit agenţiei dpa, o posibilitate ar fi lansarea unei proceduri de infringement, a cărei etapă finală ar putea fi sesizarea de către Comisia Europeană a Curţii de Justiţie a UE. O altă posibilitate ar fi activarea articolului 7, măsură deja luată împotriva Ungariei şi Poloniei. Activarea articolului 7 poate implica suspendarea dreptului de vot al unui stat în Consiliul UE, dar cu condiţia ca toate celelalte state membre să fie de acord cu o asemenea sancţiune.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *