În cadrul discuţiilor a fost evidenţiată aprecierea oamenilor de afaceri americani pentru evoluţiile economice din România, Ministrul Constantin Niţă trecând în revistă recentele rezultate economice înregistrate de ţara noastră, precum şi priorităţile Ministerului Economiei legate de reindustrializarea ţării şi, în special, de industriile de apărare şi aviaţie, de resursele naturale şi energie, toate beneficiind de un mare potenţial de creştere, mai ales în contextul regional de securitate.
,,Întâlnirea de astăzi ne-a oferit posibilitatea de a discuta cu delegaţia AMRO despre oportunităţile de investiţii în: sectorul energiei, al construcţiilor de maşini, industria aviaţiei, industria militară, industria farmaceutică, industria agroalimentară şi cea a asigurărilor.
România acordă o mare atenție Parteneriatului Strategic cu SUA şi ne dorim ca acest parteneriat să se reflecte şi la nivelul schimburilor comerciale, respectiv la nivelul investiţiilor americane pe piaţa locală”, a declarat Constantin Niţă, Ministrul Economiei.
Conform statisticilor, volumul bilateral al schimburilor comerciale a fost, pe primele şase luni ale anului 2014, de peste 1,4 miliarde dolari, iar investiţiile directe ale SUA se cifrau, la aceeaşi dată, la 1,2 miliarde dolari (locul 12 în topul investiţiilor directe în România).
Ministrul Economiei a subliniat atenţia şi prioritatea acordată de Guvernul României sprijinirii şi atragerii investitorilor străini, dar şi contextul Parteneriatului Strategic cu SUA, care constituie un cadru favorabil relaţiilor relaţiilor comerciale dintre cele două ţări şi atragerii de investiţii americane. Totodată a fost apreciată activitatea AMRO în promovarea cooperării economice bilaterale şi în creşterea prezenţei investiţionale a SUA pe piaţa românească.
Constituit în vara anului 2012, la WashingtonD.C., Consiliul de afaceri româno-american se află la cea de-a patra misiune în România. Cu această ocazie, s-a organizat, în data de 8 septembrie, la Palatul Parlamentului, seminarul cu tema „Evaluarea impactului legislativ”, cu participarea Prim-Ministrului Victor Ponta precum şi cea de-a treia sesiune a Grupului de lucru româno-american pe aspecte economice şi comerciale din cadrul Task Force.