Curtea Districtuală a Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Vest Washington a dispus extrădarea în România a cetățenilor români NEMEȘ Radu și NEMEȘ Diana Marina.

Procedura de extrădare a fost una simplificată și s-a desfășurat în baza Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la București, la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008.

În cauză, Ministerul Justiției a colaborat cu Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii și Biroul Federal de Investigații (FBI), respectiv Direcția Națională Anticorupție, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române  și Ambasada României la Washington.

Potrivit Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, competența de a întocmi și transmite cererile de extrădare în numele statului român și de a desfășura orice alte comunicări și proceduri legate de extrădarea persoanelor date în urmările internațională revine exclusiv Ministerului Justiției. 

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *