Primul-ministru Victor Ponta și ministrul finanțelor publice Ioana-Maria Petrescu au participat astăzi la lansarea Spațiului Privat Virtual, aplicație prin care contribuabilii pot comunica online cu administrația fiscală.

 

    „Dacă reușiți să aduceți toate aceste inovații tehnologice și în sistemul public, vreau să vă asigur că veți avea tot sprijinul pentru zona legislativă./…./ Eforturile pe care le-am facut prin restructurarea ANAF, prin îmbunătățirea legislației, a echipei de conducere, au contat. Cred că și acest lucru are o contribuție la faptul că spre deosebire de alți ani, încasările la buget – despre care toată lumea vorbește mai mult sau mai puțin în cunoștință de cauza – în primele opt luni ale anului au fost peste programul de încasări venituri bugetare, respectiv un grad de realizare de 100,01%  a programului, a afirmat primul-ministru Victor Ponta.

    “De la preluarea mandatului mi-am propus o nouă abordare în relația contribuabilului cu administrația fiscală, bazată pe respect, flexibilitate şi deschidere instituțională. Americanii au o vorbă foarte sugestivă: timpul înseamnă bani! Am convingerea că și timpul contribuabililor români trebuie respectat și bine valorificat, motiv pentru care încurajăm interacțiunea online dintre fisc și contribuabil”, a declarat ministrul finanțelor publice.

    Ministrul Ioana-Maria Petrescu a adăugat că aplicația Spațiul Privat Virtual este un proiect cu buget zero, realizat de specialiștii din MFP și din ANAF, însă pentru extinderea la nivel național este nevoie de o infrastructură de servere. "Suntem în discuţie cu Banca Mondială pentru ca serverele pe care trebuie să le trimită pentru modernizarea ANAF să vină în timp util pentru acest program", a precizat Ioana-Maria Petrescu.

    Începând de astăzi, persoanele fizice vor putea comunica electronic cu ANAF cu privire la propria situaţie fiscală, prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, oferit de sistemul informatic al Ministerului Finanţelor Publice/Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

    Într-o primă etapă, serviciul „Spaţiul privat virtual” va fi disponibil în sistem pilot până la sfârșitul anului pentru contribuabilii persoane fizice cu domiciliul fiscal în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, 24 de ore din 24.

    Pentru a accesa „Spaţiul privat virtual”, persoanele fizice se vor putea identifica electronic prin certificate digitale calificate sau prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă.

    Comunicarea electronică în Spațiul privat virtual se va face atât dinspre contribuabil către ANAF, cât și dinspre organul fiscal către contribuabil.

    Pentru perioada septembrie-decembrie, în care se va aplica proiectul pilot pentru contribuabilii persoane fizice cu domiciliul fiscal în București și Ilfov, contribuabilii vor avea acces la următoarele informații privind propria situație fiscală:

    • Soldul obligațiilor neachitate
    • Decizia de impunere anuală (începând cu 2013, emisă anul acesta)
    • Nota privind obligațiile de plată, care se poate prezenta fie la Trezorerie pentru a efectua plata, fie informațiile din cuprinsul acesteia pot fi utilizate pentru a efectua plata online.
    • Informațiile cuprinse în declarația 112 – respectiv sumele declarate de angajator pentru contribuțiile de asigurări sociale, funcție de veniturile realizate.

    Începând de anul viitor, proiectul pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov va fi dezvoltat la nivel naţional și se vor extinde categoriile documentelor şi informaţiilor comunicate spre și dinspre contribuabili. Persoanele fizice se vor putea identifica şi cu alte tipuri de credenţiale cum sunt telefonul mobil sau cardul de sănătate.

    Aplicația va fi dezvoltată treptat, în baza unui calendar ce urmează să fie finalizat în luna decembrie 2015.

    Ministrul Finanțelor Publice a dat câteva repere ale acestui calendar:

    • Începând de anul viitor va fi extinsă aplicația la nivel național
    • Ulterior, aplicația va fi dezvoltată astfel încât contribuabilii să aibă acces online la mai multe documente.
    • Până la jumătatea anului viitor persoanele fizice care se înregistrează în SPV vor avea acces la:
    • decizii de impunere privind plățile anticipate de impozit și de contribuții de asigurări sociale de sănătate aferente veniturilor din cedarea folosinței bunurilor;
    • Vor primi decizii de calcul accesorii,
    • Vor putea să depună declarații utilizând credențiale de tip utilizator/parolă.
    • Până la sfârșitul anului 2015, vor putea primi online somații și titluri executorii.
    • O altă măsură foarte importantă pentru persoanele fizice, are în vedere ca instituțiile publice să poată solicita direct organelor fiscale informații pentru a soluționa diverse cereri ale contribuabililor. Altfel, instituțiile publice vor putea comunica direct organelor fiscale informații cuprinse în adeverințe de venit. De exemplu, adeverințele de venit ar putea să fie solicitate de primării, școală, unitate sanitară sau pentru obținerea ajutoarelor sociale. În aceste cazuri, contribuabilul nu va mai trebui să depună fizic adeverința de venit, instituțiile publice urmând să ia legătura cu administrația fiscală pentru a primi documentul. Această măsură se va aplica până la sfârșitul anului 2015.
    • Spațiul Privat Virtual va fi extins și pentru persoanele juridice, care se vor autentifica folosind certificatul digital calificat.

    Spațiul Privat Virtual – proiectul pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov este prima aplicație electronică pusă în funcțiune în România, prin intermediul căreia o persoană fizică își va putea consulta online propria situație fiscală. Persoanele fizice care se vor înregistra în sistemul electronic vor avea la dispoziție adrese de email și numere de telefon ale Direcției asistență contribuabili din cadrul ANAF pentru a cere explicații cu privire la obligațiile de plată sau pentru a solicita alte informații.

    Aplicația Spațiul Privat Virtual face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanțelor Publice și de către ANAF, în scopul îmbunătățirii relației contribuabilului cu fiscul și simplificării modalităților de plată.

    În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabilește premisele comunicării în format electronic între contribuabil și autoritățile fiscale.

    De asemenea, începând cu 1 iulie 2014, formularele privind deciziile de impunere anuală pentru venituri realizate de persoane fizice și pentru contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate de acestea, conțin o serie de informații care să faciliteze plata obligațiilor fiscale. Astfel, fiecare decizie de impunere conține informații privind: codul de identificare fiscală a beneficiarului, contul de venituri bugetare corespunzătoare obligației de plată, codul IBAN în care trebuie efectuată plata, suma pe care contribuabilul o are de plătit și o rubrică de explicații. De asemenea, pe decizia de impunere sunt incluse informații privind modalitățile de plată.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *