Faza asta ne-a uimit profund. Pe Narcis Sofianu îl cunoaștem bine… în 2016 a candidat la Primăria Pitești, împotriva lui Cornel Ionică. A luat bătaie cruntă, dar a ajuns consilier local, funcție pe care a ocupat-o timp de patru ani de zile, fără rezutate notabile. Mai nou, a dorit să presteze pentru tot județul, după ce a constatat că Piteștiul îl depășește.
Restul aleșilor județeni ai PNL sunt veterani în scaunele de la CJ. Fiecare a luat bani buni, dar niciunul nu s-a evidențiat în folosul argeșenilor. Culmea, mai nou, aflăm că domnii liberali vor să facă audiențe. Nu ne deranjează, treaba lor…
Întrebarea e, de ce nu fac audiențele la sediul de partid??? Nu mai are organiația bani de utilități și atunci vine și cere la CJ, un birou? Iar o să zică Miuțescu că scriem tendențios, dar ne mirăm cum PSD-ul n-a folosit niciodată un birou de audiențe în clădirea CJ-ului, deși a avut mereu majoritate, iar liberalii vin și solicită un birou, în acest sens.
Nu merge vrăjeala că se pun liberalii cu burta pe muncă. Adică ani de zile au tras chiului, iar acum ne vor arde niște audiențe…
Fuguța pe teren, băieți! Aveți indemnizații de deplasare așa că luați Argeșul la picior. Lăsați birourile călduțe, plătite din banii contribuabilului și stați de vorbă cu oamenii.

