Copiii din Argeş diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic riscã noi probleme de sãnãtate, chiar dacã mulţi dintre ei au fost externaţi din spital şi s-au întors la viaţa obişnuitã. La maturitate, micii pacienţi pot ajunge pânã la transplant de rinichi, avertizeazã un medic reputat.

 “Este o boalã care loveşte foarte puternic rinichiul, iar posibilitatea de recuperare completã a rinichiului este limitată. Când vor ajunge la vârstă adultă, copiii care au suferit de SHU vor putea să prezinte hipertensiune mai devreme, iar rinichii să nu filtreze urina eficient, adică să aibă albumine, proteine în urină, ceea ce înseamnă boală cronică de rinichi. De asemenea, ei pot ajunge mai repede în stadiul terminal de boală cronică de rinichi, care necesită transplant de rinichi”, a precizat Mihai Gafencu, specialist în nefrologie, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara, potrivit Mediafax. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *