Cristian Gentea vine cu o veste foarte bună pentru argeşeni. Astăzi s-a semnat contractul de finanţare, în valoare de 20 de milioane de euro, pentru reactorul ALFRED. Vor fi create mii de locuri de muncă. Totodată, preşedintele PSD Argeş îi transmite lui Sorin Apostoliceanu un mesaj foarte dur: "Suntem pregătiţi pentru absolut ORICE!"

 "Observ că domnul Apostoliceanu nu s-a schimbat deloc! Îi place la fel de mult numele Cristian Gentea! Îl repetă cu obstinaţie! Înainte mă lăuda tot timpul! Spunea că îmi va fi dator cât va trăi! Orice luare de cuvânt a sa începea, invariabil, cu: "Aşa cum a spus dpmnul preşedinte Gentea, aşa cum a spus domnul primar Ionică…".Toţi râdeau, iar eu mă jenam! Acum, se pare că sunt "omul rău". Că nu l-am ajutat niciodată, nici eu, nici colegii mei. 

Până acum am preferat să nu-i răspund. M-am concentrat pe ceva mult mai important. Şi, iată că astăzi  la Ministerul Fondurilor Europene, în prezenţa d-lui ministru Marcel Boloş, am semnat un contract de finanţare, pe fonduri europene, de 20 milioane euro. Un proiect ambiţios, de anvergură, "uriaş" pentru energetica nucleară, pentru Argeş, pentru ţara noastră! Este practic, prima etapă pe calea implementării proiectului reactorului ALFRED, care se încadrează perfect în cerinţele dezvoltării durabile a sistemului energetic românesc. Vor fi create locuri noi de muncă, iar absolvenţii vor fi tentaţi să lucreze la o premieră la nivel mondial. D-nul ministru a fost foarte interesat şi a promis că în perioada următoare vine la institut. Vă multumesc, domnule ministru şi vă aşteptăm cu mare plăcere! Să faceţi cât mai multe lucruri ca acesta pentru România!  
Revenind, însă, îi recomand, încă prieteneşte, d-lui Apostoliceanu, să se abţină! De altfel, este singura dată când răspund atacurilor sale din presă şi online. Avem prea mulţi colegi de partid care abia aşteaptă să-i amintească cum a fost ajutat pe tot parcursul carierei lui profesionale, în detrimentul altora. Nu l-am ajutat eu??? Nu l-am ajutat noi, colegii lui, consilieri PSD, în Consiliul Local??? Cum a ajuns şi economist-şef la Termo Calor şi consilier local? De ce nu a ajuns în conducerea societăţii înainte de a deveni membru "marcant" PSD? A dat vreun concurs? Nu, a fost propus, desemnat şi, uneori, votat. De NOI! De PSD! Cum a ajuns viceprimar, fără să-l recomande nimic (mare greşeală!)? Cum a ajuns "viceprimar cu atribuţii de primar" (uriaşă greşeală!)? Cum a putut, în şedinţa de aprobare a bugetului pe 2020, să obţină votul majoritar pentru 10 amendamente? A votat el de 12 ori?
Sorine, după ce se ridică "ceaţa atomică" (să nu uit: las-o cu sintagme gen "expertiză nucleară" sau "ceaţa atomică", că tu, din toate cuvintele astea, chiar dacă iei DEX-ul, nu întelegi decât unul: CEAŢA!), vor fi spuse "apăsat" toate lucrurile astea, precum şi multe-multe altele! Să ştie lumea că în primarie ai ajuns cum ai ajuns, iar acolo nu ai fost decât un "dispecer" care anunţa tot ce face primăria, împreună cu societăţile Consiliului Local. Iar tu nu ai niciun merit! Muncesc oamenii din societăţi şi tu doar te bagi în seamă! Crezi că de asta au nevoie piteştenii? Cu siguranţă, NU! Lasă-i pe cetăţeni să-i analizeze pe candidaţi, cu bunele şi relele lor, pentru a vota în deplină cunoştinţă de cauză. Noi, aşa ne dorim să decurgă campania! Dar, fii convins că suntem pregătiţi pentru absolut ORICE!", a declarat Cristian Gentea.

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *