Bazinul Olimpic din Piteşti a găzduit recent o importantă competiţie de nataţie: Cupa Mărțișorului.

 Au participat sportivi de la mai multe cluburi din ţară și străinătate.

După ce sâmbătă au concurat copii cu vârste cuprinse între 6-9 ani, duminică s-au întrecut sportivii mai mari, cu vârste între 10-14 ani.

S-au prezentat la start circa 200 de copii de la 31 de cluburi, iar probele au fost dominate, în marea lor măsură, de înotătorii argeșeni.

Alexandra Butnaru (Winner Pitești, fete 10 ani), Raisa Nae (Dacia Mioveni, fete 12 ani) și David Cârciumărescu(CSM Pitești, băieți 13 ani) sunt cei trei sportivi care s-au remarcat în mod deosebit, reușind să învingă de fiecare dată când au intrat în bazin, în cele patru probe în care au concurat.

Foarte aproape de performanțele lor au fost și Ana Oțoiu (CSM Pitești, fete 11 ani) și Vanessa Maria Tilă (Winner Pitești, fete 13 ani), care au câștigat trei probe.



În total, în cea de-a doua reuniune a Cupei Mărțișor, cluburile argeșene au adunat un număr de 80 de medalii, dintre care 29 de aur, 30 de argint și 21 de bronz.

Fete 10 ani

Alexandra Butnaru (Winner Pitești) – 4 locuri 1 (200 m liber, 50 m spate, 50 m bras și 50 m fluture)

Raissa Pătrașcu (Dacia Mioveni) – locul 2 (200 m liber)

Oana Vișinescu (Aquatonics Pitești) – locul 2 (50 m fluture).

Băieți 10 ani

Theodor Proca (Aquatonics Pitești) – 2 locuri 1 (200 m liber și 50 m spate) și locul 2 (50 m fluture)

Darius Briceag (CSM Pitești) – locul 2 (50 m bras).

Fete 11 ani

Ana Oțoiu (CSM Pitești) – 3 locuri 1 (200 m mixt, 50 m fluture și 200 m liber) și locul 2 (50 m bras)

Alissa Dumitrescu (Larisa Lăcustă Pitești) – 2 locuri 2 (200 m mixt și 50 m fluture) și locul 3 (200 m liber)

Maria Miruna Dragomir (LPS Pitești) – locul 2 (200 m liber) și locul 3 (200 m mixt).

Băieți 11 ani

Darius Ionuț Anghel (CSM Pitești) – locul 1 (50 m fluture) și 2 locuri 2 (200 m mixt și 200 m liber)

Mihai Dobrescu (CSM Pitești) – locul 1 (200 m liber), locul 2 (50 m fluture) și locul 3 (200 m mixt)

Gabriel Raicu Badea (LPS Pitești) – locul 2 (50 m bras)

Mario Tuica (Dacia Mioveni) – locul 3 (50 m fluture).

Fete 12 ani

Raisa Nae (Dacia Mioveni) – 4 locuri 1 (200 m mixt, 50 m fluture, 50 m bras și 200 m liber)

Delia Safcencu (Dacia Mioveni) – 3 locuri 2 (200 m mixt, 50 m fluture și 200 m liber) și locul 3 (50 m bras)

Alesia Ștefania Miu (Winner Pitești) – locul 2 (50 m bras)

Ioana Claudia Teianu (Dacia Mioveni) – 3 locuri 3 (200 m liber, 200 m mixt și 50 m fluture).

Băieți 12 ani

Adrian Gabriel Nae (Dacia Mioveni) – 2 locuri 1 (200 m mixt și 50 m bras) și 2 locuri 2 (50 m fluture și 200 m liber)

Andrei Stoica (CSM Pitești) – 2 locuri 2 (200 m mixt și 50 m bras) și 2 locuri 3 (50 m fluture și 200 m liber).

Fete 13 ani

Vanessa Maria Tilă (Winner Pitești) – 3 locuri 1 (50 m fluture, 50 m spate și 200 m mixt) și locul 3 (400 m liber)

Bianca Maria Mîndruță (Dacia Mioveni) – locul 1 (400 m liber)

Karina Bacan (LPS Pitești) – 2 locuri 2 (50 m fluture și 50 m spate)

Iulia Alexandra Diculescu (Dacia Mioveni) – locul 2 (400 m liber) și 3 locuri 3 (50 m fluture, 50 m spate și 200 m mixt).

Băieți 13 ani

David Cârciumărescu (CSM Pitești) – 4 locuri 1 (400 m liber, 50 m fluture, 50 m spate și 200 m mixt)

Mihai Iacob (CSM Pitești) – 3 locuri 2 (400 m liber, 50 m fluture și 200 m mixt)

Ionuț Alexandru Guinea (CSM Pitești) – locul 2 (50 m spate) și 3 locuri 3 (400 m liber, 50 m fluture și 200 m mixt)

Dennis Deaconu (CSM Pitești) – locul 3 (50 m spate).

Băieți 14 ani

Eduard Andrei Toma (CSM Pitești) – 2 locuri 1 (400 m liber și 50 m fluture), locul 2 (200 m mixt) și locul 3 (50 m spate)

Alexandru Florin Nicolae (CSM Pitești) – 2 locuri 1 (50 m spate și 200 m mixt), locul 2 (50 m fluture) și locul 3 (400 m liber)

Ionuț Stoica (CSM Pitești) – locul 2 (400 m liber) și locul 3 (200 m mixt).


Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *