La Curtea de Argeş, deszãpezirea se realizeazã într-o mare bãtaie de joc! Un cetãţean a surprins în aceastã dimineaţã un utilaj de deszãpezire, la datorie. Partea proastã e cã şoferul utilitarei fãcea manevre la mişto. Asta în condiţiile în care azi-noapte a nins, iar pe carosabil era deja un strat vechi de zãpadã. Domnule primar, oamenii dumneavoastrã sunt instruiţi sau le arde de glume?

 “Vã rog să verificaţi modul în care se face deszãpezirea în oraşul dvs. În acestã dimineaţă, 11.01.2017, orele 06:30, cu ninsoarea abundentă şi un strat depus de zăpadă pe carosabil, am fost surprins să văd cum echipajul de deszãpezire ce se deplasa de la Peco Valea Sasului spre Centru, avea lama ridicată şi echipamentul de împrăştiere nisip oprit. În plus, acesta circula haotic, cu o roată pe axul drumului, forţând ceilalţi participanţi la trafic să îl ocolească. Dacă acest şofer nu a avut parte de lecţii de deszãpezire, vã rog să îl trimiteţi la cursuri sau să îl schimbaţi. Îl plătim degeaba !!!”, a scris un argeşean, pe site-ul domnuleprimar.ro. 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *