Consilierul judeţean, Narcis Sofianu, a transmis către preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Florin Tecău, mai multe adrese prin care solicita un raport privind bugetul alocat Asociaţiei Clubul Sportiv Handabal Club Argeş. Ca urmare a faptului că situaţia a rămas tot neexplicată, Sofianu a cerut şi Curtii de Conturi un audit. Răspunsul reprezentanţilor Curţii este halucinant, au fost găsite nereguli, dar nu pot să-i ofere un raport detaliat şi punctual aspura prejudiciului adus.

 Consilierul PNL, explică demersul său astfel: “Colaborarea cu acest club din Liga a doua este din anul 2012, iar în doi ani şi ceva Consiliul Judeţean a virat în conturile acestei grupări circa 2,4 milioane lei. Mai mult, anul acesta tot bugetul CJ Argeș, pentru sectorul cultură, sport, activităţi destinate tinerilor e de 10.5 miliarde lei. Și din el,  7.5 miliarde – adică peste două treimi!” Ca urmare a fost sesizată Curtea de Conturi de la care a primit următorul răspuns:

“ Clubul sportiv (n.r- Handbal Club Argeş), nu a respectat prevederile contractuale, în sensul că nu a întocmit şi transmis, la termenele stipulate, instituţiei finanţatoare raportul financiar, însoţit de documentele justificative de cheltuieli.”

De asemenea, auditorii au mai stabilit că nu au fost respectate valorile cheltuielilor  eligibile şi că nu au fost defalcate şi justificate pe categorii.  Astfel, Curtea de Conturi a concluzionat că valoarea estimativă a deficienţelor constatate nu poate fi stabilită, exact ce solicitase Sofianu.

Prin urmare, consilierul judeţean, a mai înaintat o adresă către preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu. “Întrucât domnia sa nu mai primeşte cetăţenii în audienţă, m-am văzut nevoit să-i adresez în scris rugămintea să dispună o nouă verificare, poate de data aceasta vom afla cum a cheltuit Handbal Club Argeş, milioanele acordate de la bugetul judeţean.”, a declarat pentru institutiilestatului.ro, Narcis Sofianu.

 

Cât de util a fost acest articol?

Faceți clic pe o stea pentru a-l evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această postare.

Autor:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *