"S-a plătit nelegal din fonduri publice, în perioada septembrie 2016 – ianuarie 2017, suma de 52.826 lei reprezentând contravaloarea drepturilor salariale acordate angajaţilor entităţii peste nivelul prevăzut de reglementările aplicabile în intervalul menţionat, pentru care s-au calculate majorări de întârziere în sumă de 4.633 lei.
În timpul misiunii de audit ordonatorul de credite, prin intermediul personalului de specialitate, a stabilit întinderea prejudiciului adus bugetului entităţii, operaţiune din care a rezultat că suma certă a acestuia este de 57.459 lei, din care 52.826 lei plăți nelegale și 4.633 lei majorări de întârziere, calculate, până la data de 28.02.2018, potrivit art. 73^1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, actualizată, 1% pe lună sau fracțiune de lună", au menţionat inspectorii Curţii de Conturi în ultimul raport.
."Au fost angajate, în perioada ianuarie-iunie 2017, cheltuieli de personal în suma totală de 765.588 lei, fără aprobare în condițiile legii, și fără surse de finanțare, fapt care a condus la plata nelegală a sumei de 203.842 lei, reprezentând drepturi de natură salarială acordate necuvenit, pentru care au fost calculate majorări de întârziere în sumă de 15.579 lei.
În timpul misiunii de audit persoanele cu atribuţii din cadrul entităţii au stabilit întinderea prejudiciului adus bugetului entităţii, prin utilizarea programului informatic de salarizare DAVA, operaţiune din care a rezultat că suma certă a acestuia este de 219.421 lei, din care 203.842 lei plăți nelegale și 15.579 lei majorări de întârziere, calculate potrivit art. 73^1 din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, actualizată, majorări de întârzire de 1% pe lună sau fracțiune de lună", mai scriu inspectorii în raport.

