“Ipocrizie fără limite! Este clar: A înnebunit lupul! Dacă ieri venea cineva să-mi spună că useriștii încurajează promoțiile la mici cu muștar, îi spuneam să se ducă la dracu!”, a scris Paparete pe pagina sa de Facebook. Iată însă ce scria pe pagina sa de Facebook Ionuț Moșteanu: „O campanie inedită și de succes. Astăzi a fost coadă la vaccinare, în cea mai mare piața din România, Piața Obor. După vaccin, fiecare a primit și o porție de mici oferiți de celebra “Terasa Obor”.
Felicitări primarului USR PLUS de la Sectorul 2, Radu Mihaiu, care a înțeles nevoia de a încuraja prin metode creative campania de vaccinare.
Îi încurajez pe toți primarii USR PLUS și nu numai, pe toți președinții de Consilii Județene să găsească metode creative pentru a ajunge la cât mai mulți oameni cu vaccinul. Exemple de succes există”.


