Uzinele Dacia au obținut autorizarea de instalare a unor instalaţii de gaz natural comprimat la Mioveni, fapt ce va permite producția unui nou tip de motor în România.
Potrivit Capital, Uzinele Dacia de la Mioveni au primit licenţă de la Autoritatea pentru Reglementare în Energie pentru montarea instalaţiilor de GNCV – gaz natural comprimat, pregătind astfel terenul pentru lansarea pe piaţă a autovehiculelor care funcţionează pe baza acestui tip de carburant. Această soluţie este deja aplicată de mari firme din industria auto, precum Mercedes-Benz, şi reprezintă o soluţie pentru a reduce consumul de carburant al maşinii.

